INFA


Institutul National de Formare si Aplicare INFA are o experienta de peste 60 de ani in formarea profesionala din Franta. Activitatea sa este strans legata de problematica sociala, atat prin formarea si perfectionarea in profesii ale sectorului social, cat si prin favorizarea accesului la calificare al grupurilor defavorizate.

INFA organizeaza cursuri de formare profesionala pentru sectoarele social, sanitar, educational-animatie, orientare profesionala, turism, comert, vanzari, alimentatie si servicii hoteliere, multimedia si sunet, profesii artistice, spectacole si evenimante. Cursurile se finalizeaza cu diplome/ certificate de calificare de toate nivelurile, pornind de la nivelul de calificare initiala pana la nivelul managerial (de la Certificat de Aptitudini Profesionale CAP la diploma Master 2 pentru directori). Organizeaza si cursuri de pre-calificare pentru tineri, precum si module scurte de formare profesionala continua.

Este un institut de formare profesionala a adultilor care imbina pregatirea teoretica cu cea practica, dezvoltand permanent programe de formare adaptate evolutiei pietei muncii in regiunea Ile de France. Are o vocatie regionala si o colaborare foarte buna cu autoritatile regionale si locale. INFA isi indeplineste misiunea actionand in parteneriat cu o larga retea de institutii si organizatii si analizeaza permanent nevoile angajatorilor pentru a propune actiuni de formare adaptate acestor nevoi.

INFA are aproape 500 de angajati permanenti, formatori si instructori de practica cu experienta, specialisti IT care asigura programe de formare la standarde de calitate europene, fiind un model pentru alti furnizori de formare profesionala. Promoveaza egalitatea de sanse si de gen atat in relatia cu proprii angajati, cat si in asigurarea accesului la formare si in integrarea profesionala si sociala a beneficiarilor.

La nivel national, in Franta, INFA este puternic implicata in retelele parteneriale ale angajatorilor, finantatorilor si ministerelor tutelare si participa activ la construirea cadrului de calificari specifice meseriilor din diferite sectoare si branse. Este un institut invitat constant in grupurile de lucru ale ministerelor, participand la definirea strategiilor, planurilor de actiune si propunerilor de schimbari legislative care au legatura cu formarea profesionala a adultilor si cu o mai buna integrare profesionala si sociala a grupurilor vulnerabile.

Vizitati www.infa-formation.com